27 sept. 2007

Logan la cota 500.000

Cel de-al 500 000-lea Logan asamblat la Mioveni este o berlină, de culoare roşu de foc, din seria limitată „Kiss FM”, în varianta de echipare Laureate 1.6 MPI, şi este destinat pieţei din România.
De la lansarea pe piaţă, în anul 2004, modelul Logan a dat naştere unei adevărate game, constituite în prezent din trei versiuni de caroserie (berlină, MCV şi VAN) şi cinci variante de motorizare, din care trei pe benzină (1.4 MPI, 1.6 MPI şi 1.6 16V) şi două diesel (1.5 dCi 70 CP şi 1.5 dCi 85 CP).
Uzină sursă a întregului program Logan, platforma de la Mioveni produce în prezent în fiecare zi 930 de automobile Logan, cadenţa de fabricaţie urmând să atingă 1 000 de vehicule pe zi înainte de sfârşitul anului.
Alături de platforma de la Mioveni, alte şase situri industriale din întreaga lume asigură fabricaţia automobilelor Logan.Principala piata este Romania cu 273 269 unitati vandute pana la 31 august 2007.
sursa: dacia.ro

Niciun comentariu: